EXCLUSIV | Farul, spre al doilea faliment. Datorii mari, Fiscul a blocat conturile, Marica anunță: „Dacă nu găsesc urgent finanțare, desființez clubul”. Edilul Făgădău a dat în ultimul an 28,6 milioane de lei „la sport”, în principal la handbal, și zero bani la Farul

Redactor:
Matei Udrea
EXCLUSIV | Farul, spre al doilea faliment. Datorii mari, Fiscul a blocat conturile, Marica anunță:
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Farul Constanța se îndreaptă cu viteză către incredibila situație de a da faliment pentru a doua oară în ultimii 4 ani. Echipa din Liga 2 are datorii mari, Fiscul a blocat conturile, patronul Ciprian Marica a ajuns la capătul resurselor iar primarul Decebal Făgădău, care în ultimul an nu a alocat niciun ban clubului, spune că nu-l poate finanța decât din sezonul viitor.

Problema este că, potrivit legii, autoritățile publice nu pot aloca bani pentru proiecte unor entități private decât dacă acestea au fișa fiscală curată – adică nu au datorii la stat. În acest moment, Farul are datorii de aproximativ 300-350.000 de euro către Fisc și către furnizori. Ciprian Marica, fostul internațional care a cumpărat brandul în vara trecută și a susținut activitatea în sezonul competițional pe cale să se încheie, a solicitat permanent sprijin de la autoritățile locale, dar în zadar. Decebal Făgădău promitea anul trecut, într-un interviu acordat ProSport, că va ajuta Farul dacă Marica vine cu un proiect în baza căruia să se poată aloca o sumă, exact cum se întâmplă și la numeroase alte formații din țară.
Surse ale ProSport spun însă că proiectul trimis de Marica a fost pierdut de funcționarii Primăriei!


„Când am venit aici, acum un an, am venit pentru că am avut o discuție cu primarul Constanței, care mi-a spus că va susține echipa. Altfel nu veneam și se desființa de atunci. Pe scurt, suporterii au înființat-o din dragoste și au dus-o până în Liga 2, iar eu am salvat-o. Dar acum nu se mai poate.

Ciprian Marica, patron Farul


Dacă pentru a finanța fotbalul s-a lovit de tot felul de probleme birocratice, în schimb primarul Decebal Făgădău a acordat către alte proiecte „de sport”, în perioada 1 ianuarie 2018 – 30 aprilie 2019, suma de 28.593.594,59 lei (circa 6.000.000 de euro). Principalul beneficiar al acestor alocări de fonduri a fost echipa Asociația Handbal Club Dobrogea Sud Constanța.

Din cei 28.593.594,59 lei,

– 20.908.594,59 lei au fost alocați de Primărie în 2018,

iar

– 7.685.000 de lei au fost alocați în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2019.

Așa cum am menționat mai sus, pentru echipa Farul Constanța (Liga 2) s-au alocat 0 (zero) lei.

Ciprian Marica: „Decizia domnului primar înseamnă închiderea clubului


Ciprian Marica a susținut financiar de unul singur Farul în sezonul 2018-2019. FOTO: Mediafax

Când a răspuns la apelul telefonic al ProSport, Ciprian Marica era negru de supărare. Fostul internațional a explicat că nu mai poate susține activitatea la Farul: „Sunt datorii mari. Voi încerca să caut sprijin la companii, la oamenii de afaceri. Dacă nu reușesc să găsesc urgent finanțare, atunci nu ne rămâne decât sa ne desființăm. Nu mai pot aștepta până în toamnă. Cea mai mare problemă o avem cu fiscul care ne-a pus poprire pe conturi. Avem 17 fotbaliști care termină contractele. Le-am spus să-și caute echipe, am fost sincer cu ei. Nu îi pot amăgi, să le spun că se rezolvă, pentru că, în acest moment, decizia domnului primar înseamnă închiderea clubului. I-am spus acest lucru”.

Marica a dezvăluit că, atunci când a preluat echipa promovată în Liga 2, a făcut-o doar după ce a primit asigurările ferme ale primarului Făgădău că va fi sprijinit: „Când am venit aici, acum un an, am venit pentru că am avut o discuție cu primarul Constanței, care mi-a spus că va susține echipa. Altfel nu veneam și se desființa de atunci. Pe scurt, suporterii au înființat-o din dragoste și au dus-o până în Liga 2, iar eu am salvat-o. Dar acum nu se mai poate.

Primarul Făgădău îi ține pumnii lui Marica. Și atât: „Sper ca Farul să se înscrie în Liga 2


Primarul Decebal Făgădău i-a declarat textual reporterului ProSport, anul trecut, că așteaptă un proiect de la Farul pentru a finanța echipa. Între timp, s-a scufundat în explicații. FOTO: Mediafax

Iată cum vede Decebal Făgădău, primarul Constanței, problema echipei de fotbal: „Există îngrijorări cu privire la viitorul echipei Farul. (…) În sezonul 2017-2018, am alocat pentru prima dată în istoria Constanței o sumă de bani pentru fotbal. (…) Am finanțat Suporter Spirit Farul, echipa suporterilor. Care a promovat în 2018 în Liga 2. Cu alte cuvinte, cu bugetul municipalității în proporție de peste 99%, echipa a promovat în Liga 2. Ce-a urmat ulterior, pentru mine a fost mai greu de înțeles. Au promovat și au început să se certe între ei. Conducerea cu echipa tehnică, cu Grigoraș. Colac peste pupăză, Ciprian Marica a cumpărat de la executor sigla și palmaresul FC Farul. După ce a cumpărat această echipă, care nu exista, erau doar palmaresul și sigla, a început un război între echipa suporterilor și Ciprian Marica. Cine este, de fapt, Farul? La momentul respectiv am primit o notificare cum că titularul mărcii este Ciprian Marica și că ar fi ilegală finanțarea unui club care poartă aceeași denumire. Pe cale de consecință, nu am alocat bani, în buget, în 2018, pentru această echipă, întrucât la începutul anului Marica avea marca, suporterii aveau echipa și era un război. (…) Am avut în continuare două momente importante în 2018. Marica s-a înțeles cu suporterii și a preluat asociația suporterilor. El devenise și proprietarul mărcii, și managerul clubului. Al doilea moment important: în septembrie 2018 s-a modificat legea. Această modificare spune că în interiorul unui an fiscal, adică bugetar, calendaristic, nu poți încheia pentru același obiectiv mai multe contracte. Asta înseamnă că, dacă aveam un contract în ianuarie, în luna septembrie nu puteam încheia încă unul. Ordinul de ministru spune că nu pot fi finanțate retroactiv activități. Deci, nu poți finanța cheluieli din urmă, ci numai de aici înainte. (…)

În luna decembrie am primit o solicitare din partea lui Ciprian Marica de alocare a unui buget pentru anul 2019. (…) Nu vreau să spun sumele solicitate. (…)

Discuția a fost încă de la început că trebuie să avem aprobat bugetul pe anul 2019 și discutăm. În 2019, bugetul municipiului a fost aprobat la finele lunii aprilie. Imediat cum a fost aprobat, am avut o întâlnire cu Marica și i-am spus că intenționez să supun atenției Consiliului Local aprobarea unei sume pentru Farul Constanța. Toate bune și frumoase, am plecat, evident că suma propusă de noi nu era îndestulătoare, că așa e cam peste tot, dar una peste alta eu am venit la birou, am vorbit cu directorii mei și le-am spus să purceadă la redactarea propunerii pentru Consiliu. Abia în acel moment mi-au adus la cunoștință că, dacă finanțăm returul sezonului 2018-2019, în anul 2019 nu vom mai putea încheia niciun alt contract pentru a finanța sezonul 2019-2020. Cu alte cuvinte, dacă finanțam finalul de campionat, nu mai puteam finanța campionatul viitor. Mai mult, ca să plătim retroactiv este interzis de lege. Am explicat aceste lucruri, l-am invitat pe Ciprian să aibă o discuție tehnică cu colegii mei și i-am spus: hotărăște! Fie alocăm suma asta, dar înseamnă că nu putem finanța sezonul competițional următor, fie nu facem nimic acum și te asigur că vom finanța sezonul competițional 2019-2020. (…)

Înțeleg foarte bine situația dificilă în care se află echipa pentru că Ciprian Marica, din păcate, nu prea a fost sprijinit de nimeni la nivel de local. Nici de companii, nici de oameni de afaceri. Dar, în schimb, noi l-am sprijinit cu următorul lucru: stadionul. L-am adus la municipalitate. Știu, de asemenea, că îi este greu lui Ciprian, am avut o discuție și astăzi cu el, am discutat și ieri, și alaltăieri, știu starea de iritare din rândurile suporterilor, dar trebuie să înțeleagă că noi avem de respectat legea. (…) Sper ca echipa să se înscrie în Liga 2 și să le propun consilierilor locali un proiect de hotărâre pentru a sprijini echipa în sezonul 2019-2020, dar cu obiective clare, asumate de toată lumea”.

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×